Ce poate fi mai placut decit
evadarea din cotidian, intr-o zi calda de primavara. Eu optez pentru o zi
petrecuta in padure, departe de tot ce se numeste civilizatie, deoarece aceasta
pseudo civilizatie este o masinarie a distrugerii. Distruge tot ce-i nimereste
in cale, oameni, flora, fauna, care pina la urma, pentru membrii echipajului
acestei masinarii, toate fac parte din aceeasi subspecie. Nu vreau sa arat cu
degetul, sa exemplifc prin cazuri concrete, deaceea poate sembra abstracta
aceasta meditatie.
Asta si ar fi scopul intr-un fel, lucrurile trebuie prezentate
astfel, incit sa sensibilizeze, sa lase de gindit, sa se faca concluzii. Pentru
cei in care a mai ramas macar un pic de esenta umana, sa-si dea seama ca ceea
ce pare a fi civilizatie, progres tehnologic, inseamna de fapt degradare,
pierderea sensibilitatii, insasi cuvintul civilizatie este unul pozitiv
dintotdeauna, in ultimul secol insa, acolo unde este civilizatie, acolo este
distruggere.
Incerc sa stau cit mai departe de
oameni, de grupuri de oameni, in special, deoarece grupul este intotdeauna o
forta imprevizibila, greu de controlat, usor de manipulat. Citesc stirile, si
totul revine la acelasi leitmotiv, ura, distrugere, crime odioase, politica
murdara, apoi citesc o carte
pentru a evada imaginar.
Uneori pur si simplu refuz sa stiu
ce se intimpla in tara, ce se intimpla in lume. Citesc comment-urile de la
sfirsitul stirilor pe net, sa imi dau seama cum reactioneaza publicul atunci
cind consuma acest gen de informatii, si ramin dezgustata de doua ori.
