Buna dimineata
autor: Eva Adams
Diminetile in viata mea nu prea exista. De ce?
Pentru ca ma trezesc tirziu, cit mai tirziu posibil. Din simplu motiv ca nu-mi
place aceasta perioada a zilei. Daca ai o dimineata buna, tota ziua te simti
ok, si plin de energie, si respectiv, daca dimineata nu exista o sursa pozitiva
de energie, o combinatie de simtiri placute, atunci ziua intreaga se resimt
aceste emotii neplacute.
Copilaria mea este unica perioada cind diminetile
aveau gust, culoare, energie, oameni care te bucuri sa-i vezi si ei se bucura sa
stea linga tine. Imi amintesc cu drag cum ma trezeam chiar si la 5.00 - 6.00 dimineata, pentru a sta toti
impreuna. Fratii si surorile mici de tot, eu fiind cea mai mare, ma simteam
cumva stapina pe situatie. Ne jucam, comunicam, mama pregatea de obicei orez cu
lapte. In momentele cind imi este greu pe suflet, si acuma visez orezul cu
lapte atit de dulce si gustos, gatit de mama. Eu nu-l gatesc niciodata.
Diminetile de vara, de obicei pe la bunici,
incepeau cu o escapada in gradina. Sau ma rataceam printre frunzele din zona cu
zmeura, sau ma delectam printre capsunile acoperite cu roua inca, sau – master
class-ul meu de catarat pe copacii de cirese. Adoram sa stau pe crengile
copacilor, cit mai sus posibil. Imi dadea o senzatie suprematie poate, sau
acolo simteam ca e posibil orice. Poate parea straniu, dar pe crengile cele mai
de su sale copacilor de cirese mi-am petrecut copilaria, visind la noi
orizonturi, imaginind viata mea cind voi creste. Vedeam totul cu alti ochi,
ochi de copil, care crede in povesti, care citea multe, dar foarte multe
povesti si povestiri. Nu stiu daca exista vreo poveste necitita de mine macar o
data.
Acuma stau mai mult cu picioarele pe pamint.
Urcatul pe copaci este doar ocazional.
Si viata insirata in fata mea, o vad cu alti ochi. Imi dau seama ca pur
si simplu povestile pe care le citeam de mica, au fost scrise in alt secol.
Acuma probabil o minte contemporana nu ar avea capacitatea de a scrie aceleasi
povesti, cu aceleasi personaje sau intrigi.
Dar sa lasam la o parte povestile, care ramin doar
o amintire frumoasa despre copilarie, si undeva in subconstient, ne dau cite o
raza de speranta in momente dificile.
Eu vreau dimineti dulci. Dimineti in care sa ma
trezesc cu placere. Sa nu am teroarea de a privi acele ceasornicului care parca
ar fi pe pista la formula 1. Sa savurez clipe care sa ma insoteasca pe tot
parcursul zilei. Vreau culori calde, raze de soare, miros de lapte, muzica relaxanta
adecvata unei dimineti in familie. Nu vreau sa am gindesc ca uite acus ies din
casa si incep problemele. Ca drumul din fata casei e plin de noroi si gropi
dupa ploaie, sau ca dupa o noapte de ninsoare nu se stie daca va fi posibil sa
ies din curtea casei, deoarece nimeni nu curata drumurile, nici pe cele
nationale, nemaivorbind de cel din fata casei mele.
Vreau sa ies din casa fara a incerca sa-mi
immagine la care colt, sau dupa care tufar stau ascunsi agentii politiei rutiere cu radarul. Si in loc
sa tot urmaresc indicatorul de viteza, can u cumva sa depasesc limita, sa
intretin o discutie placuta cu fetita mea de pe bancheta din spate, care imi
povesteste cu entuziasm ca vrea sa ajungem mai repede la gradinita, caci ea
vrea sa se joace cu prietenii ei. Vreau sa am siguranta ca ceilalti soferi au
frecventat toate orele la scoala auto inainte de a primi permisul, si ca au
fost supusi examenului, asa cum am foste u, si ca au studiat si cunosc toate
regulile de circulatie, in plus ca le mai si respecta. As vrea sa fiu sigura
cind conduc, in loc sa ma gindesc ca uite mai bine frinez, chiar daca am
prioritate, caci nu se stie daca cel ce vine cu viteza sporita spre mine in
intersectie, are idee de ce inseamna drum cu priori tate, nedirijat de semafor,
si in plus nu sint sigura ca vehicolul pe care il conduce a fost testat tehnic,
si in caz de necessitate frinele lui functioneaza.
Astea sint doar frinturi de ginduri matinale. Ginduri
care in ansamblul lor nu imi dau nicio satisfactie de a ma trezi si a iesi din
casa.
Buna dimineata…
Duminca, 30 septembrie 2012
